Sucursala Focșani

Sucursala Focșani - Istoric

În ciuda aparenţei sale liniştite, Focşanii – oraş prin excelenţă negustoresc – a trăit cu intensitate frământările politice de la jumătatea veacului al XIX-lea. La acea epocă, focşănenii au constituit un veritabil puls al arterei Milcovului, semnalând gradul de continuă intensificare a dorinţei de unitate a românilor.
Despărţit în două – Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni – de un braţ al Milcovului, oraşul întruchipa, în acea vreme, situaţia celor două ţări vecine şi surori.
Desfiinţarea hotarului de la Focşani echivala cu Unirea celor două Principate şi crea premisele punerii temeliei statului naţional unitar român.
Însăşi Revoluţia de la 1848 a îmbrăcat la Focşani un dublu aspect, determinat de mersul ei în cele două ţări române cărora le aparţineau oraşul, încât exprimarea tendinţei de unitate naţională a îmbrăcat forme concrete, izvorâte din convingerea fermă că locuitorii din dreapta şi din stânga Milcovului sunt fraţi şi alcătuiesc unul şi acelaşi popor.Societatea distribuitoare de energie electrică de pe teritoriul județului Focșani trece de-a lungul timpului prin numeroase transformări:

1963
La 1 martie 1963, Direcţia Energiei Electrice preia toate instalaţiile electrice din exploatarea Sfaturilor Populare Regionale, înfiinţîndu-se Întreprinderea Regională de electricitate Galaţi, din care făcea parte şi zona Focşanului.

1968
Anul 1968 reprezintă un nou moment important deoarece fostele Întreprinderi Regionale se transformă în Întreprinderi de Reţele Electrice.

1971
În anul 1971, instalaţiile din zona Vrancea sunt preluate de IRE Bacău.

1983
În anul 1983 se înfiinţează IRE Focşani, întreprindere judeţeană de sine stătătoare, dar care nu gestiona reţelele de 110KV- 400KV din zonă.

1990
Prin HGR 1199/12.11.1990 fostul MEE se transformă în Regia Autonomă de Electricitate (RENEL), iar I.R.E. Focşani se transforma în Filiala de Rețele Electrice Focşani.

1998
Începând cu anul 1998, ca urmare a HGR 365/3.07.1998, prin care R.E.N.E.L devine C.O.N.E.L., F.R.E. Focşani devine Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Focşani. În anul 2000, prin HG 627/2000 se desfiinţează C.O.N.E.L., iar SDFEE Focşani devine sucursală a S.C. Electrica SA.

2002
Conform HGR 1342/2002 privind reorganizarea SC ELECTRICA SA, începând cu data de 10.02.2002, Sucursala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Focşani devine parte componentă a FDFEE “ELECTRICA MUNTENIA NORD”.

Sucursala de Distribuţie Focșani are ca obiect principal de activitate distribuţia energiei electrice, precum şi exploatarea, dezvoltarea sistemelor de distribuţie, PRAM, telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei. Deţine instalaţii electrice de distribuţie în zona de S-E a României, pe raza judeţului Vrancea.

Date statistice

Energia electrică distribuită: 494.038,668 MWh
Număr de consumatori: 167.959
Volum de instalaţii

LEA/LES 110 kV159.63 km
LEA/LES MT2.044,94 km
LEA/LES JT6.555,99 km
Staţii 110 kV9 buc
Staţii MT0 buc
Stații PT1362 buc

Furnizori

Lista furnizorilor de energie electrică atestați de ANRE poate fi consultată pe site-ul ANRE la adresa:

https://www.anre.ro/ro/info-consumatori/operatori-economici/energie-electrica1391006213/furnizare-catre-consumatori1391006442

Audiențe

Nume și prenume: PETRICĂ IONIȚĂ

Funcție: Director

Ziua de audiență: Miercuri

Interval Orar: 10:00 – 11:00

CONTACT
Date de contact Sucursala Focșani
Adresa: Focșani, Bdul. Independenței, nr. 2, jud. Vrancea
Telefon: 0237 205701
Fax: 0237 205704
E-mail: [email protected]

PLATFORMĂ ON-LINE pentru racordare la rețea și obținere avize de amplasament:

ZONA TN (Cluj, Bihor, Maramureș, Satu-Mare, Bistrița-Năsăud, Sălaj)

ZONA TS (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu)

ZONA MN (Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea)