INTREBĂRI:

Spuneți-ne câteva cuvinte despre specialistul GABRIELA ILIEȘIU        

• Numele meu este GABRIELA ILIEȘIU, suntȘef Serviciu Grad I, Serviciul Acces Rețea, Sucursala Bistrița        

     1. Ce a determinat alegerea acestei meserii, care ar fi motivația acestei alegeri? Ce v-a inspirat în dorința de a deveni un profesionist în industria energetică?

Am venit în această companie în anul 1989, înainte de izbucnirea revoluției cam cu 2-3 luni. Anul acesta aș împlini 35 de ani de carieră, în luna octombrie.

Ani frumoși, cu realizări, cu împliniri, cu toate cele pregătite de viață și dăruite clipă de clipă.

A fost și un soi de întâmplare a sorții, dar și o alegere personală, să devin ceea ce sunt, dar mai cred și că destinul a adunat în calculul împlinirii această decizie, de a mă determina să aleg ceea ce fac și astăzi, cu atât de multă plăcere și bucurie.

Sunt născută la Vatra Dornei, județul Suceava și facultatea am făcut-o la Iași. Tot la Iași am absolvit și liceul, pe atunci Liceul Informatic, un liceu de top, iar în timpul clasei a XII-a, când începeam deja să ne alegem drumul pe mai departe al următorilor ani, eram sigură că am să mă îndrept spre Politehnică, considerând că așa era formația mea ca om, urmând studii de factură reală, știind că nu mi-ar fi plăcut să fiu profesor, căci știam că nu aveam suficientă înclinație spre lucrul cu copiii și partea umanistă nu mă atrăgea deloc. Atunci, pur și simplu, am cercetat la rând, toate facultățile tehnice. Și așa, la vremea aceea, secția energetică mi-a sunat frumos și, deși nu aveam prea multe cunoștințe despre ce înseamnă pregătirea în cadrul unei astfel de secții, urmând un liceu de informatică, fără vreo legătură cu energetica, mi s-a părut, totuși, un domeniu foarte atrăgător și provocator.   

Din ceea ce citisem și studiasem pentru pregătirea la examenele de admitere, mi s-a părut că mi s-ar potrivi foarte bine.

Nu cred că am greșit, nu am greșit, în această alegere, mie mi-a plăcut și ceea ce am învățat în facultate și colectivul și profesorii. Era o perioadă, pe vremea aceea, în care, nu știu, dar, ca la biserică acum, stăteam și ascultam și ne minunam de tot ceea ce se întâmpla, de profesorii care erau niște personaje în vârstă, niște somități ale domeniului, și tot ce ne doream era să ajungem să putem inspira, la rândul nostru, în prieteni, în colegi, în colaboratori, aceleași trăiri și sentimente de împlinire profesională.  

Faptul că am ajuns din orașul natal la Bistrița, a părut a fi o întâmplare, pregătită de viață, eu urmând repartiția  guvernamentală, așa cum se făcea pe atunci, neexistând în țară decât trei facultăți cu profil eneregetic, la Iași, București și Timișoara. Când am văzut post liber la Bistrița am fost foarte încântată, pentru că se afla la doar 85 de kilometri de orașul natal și cu mare bucurie, chiar subliniez, cu mare bucurie am ales acest loc. Mie mi-au plăcut foarte mult oamenii din Ardeal și felul lor liniștit și calm și echilibrat.

După atâția ani am preluat și felul molcom de vorbire (că moldovencele-s mult mai aprige la vorbă), modul blând, asta-mi zic și foștii colegi de liceu și de facultate, când ne mai reunim la câte-o întâlnire.

2. Care este lucrul care vă place cel mai mult în această meserie?

Cred că cel mai mult îmi place, ……nu știu ce să vă zic, posibilitatea de schimbare, dinamica întâmplărilor care se succed de la zi la zi, tot timpul există ceva nou, nu stă nimic pe loc, progresul continuu al acestui domeniu de activitate, provocările întâlnite, învățarea perpetuă, toate acestea mă atrag foarte mult. 

Și faptul că și o femeie poate să practice o meserie, care în genere se adresează cu precădere  bărbaților, îmi oferă o stare de mulțumire.

La început de drum, toată lumea îmi spunea că în ingineria de felul acesta, domeniu greu cu partea de energie electrică, numai bărbații se descurcă. Și, recunosc, la momentul acela, și asta a fost o provocare pentru mine, să demonstrez că nu-i așa cum se crede. Am avut și norocul de a lucra alături de un colectiv de colegi, bărbați, cu care m-am înțeles foarte bine, apreciindu-ne reciproc și cu care am creat o conexiune puternică și stabilă.

3. Dacă ar fi să alegeți, în acest moment, oricare altă meserie, ce ați alege? Ați schimba ceva în parcursul dumneavoastră profesional?

Cred că aș alege ceva din domeniul limbilor străine. Era pentru mine, oarecum, o plăcere și o chemare spre acest tărâm rămas neexplorat. De altfel, în gândirea mea, această dorință ascunsă s-a împlinit, cumva, prin fiul meu care a urmat cursurile școlii cu predare intensiv în limba germană, și care acum este stabilit în Elveția, țara unde a ales să trăiască și să muncească.

Dar, dacă mă gândesc bine, nu cred că aș schimba nimic la parcursul profesional, nu m-am gândit niciodată la acest aspect, dar de multe ori, așa cum zicem noi femeile “de-aș mai avea o dată 20, 30 de ani”, aș alege, negreșit, aceeași meserie, urmând exact aceeași pași pe care i-am făcut, pentru că am convingerea că meseria asta mi s-a potrivit foarte bine firii pe care o am.

Nu știu dacă aș fi putut face o altă alegere profesională care să mi se potrivească la fel de bine. Cred în Dumnezeu și cred că alegerile vieții sunt determinate și călăuzite de divinitate.  

4. Vă rugăm să ne povestiți despre o experiență, o întâmplare, un episod sau un proiect în care ați fost implicată și care v-a marcat pe parcursul profesional.

• Ce învățături ați deprins din această experiență?

În meseria mea au mai  existat și momente destul de neplăcute. Sincer, acum îmi vine în minte numai chiar o imagine dintr-o întâmplare petrecută acum mulți ani, când eram angajată la Serviciul Exploatare, și țin minte că am fost la o lucrare de recepție a unui post de transformare, unde s-a întâmplat un incident, destul de grav. Nu vreau să insist, căci pentru mine a fost șocant, dar cred că atunci, în acel context, am realizat pentru prima dată cât de periculoasă poate fi această activitate. După astfel de momente, începi să-ți măsori mai bine pașii vieții, altfel vezi lucrurile și recunosc, mie la acel moment, chiar mi-a fost teamă.   

5. Cum este femeia Gabriela, mama, soția, in mediul ei personal?

Acasă, în mediul meu de confort și liniște, la plecarea fiului meu din căminul și mijlocul familiei, departe de noi, am avut o puternică senzație de singurătate apăsătoare, parcă nu-mi mai găseam locul, ceva lipsea. Și atunci, am încercat să schimb câte ceva la felul în care trăiam, eu și soțul meu am început să ieșim mai mult, să socializăm, să ne facem mai mulți prieteni, să vizităm multe locuri frumoase, să călătorim mai mult.

Eu sunt o fire foarte sociabilă și nu-mi place deloc singurătatea. Toate acestea m-au făcut, încet, încet, să accept mai ușor plecarea și lipsa copilului din casă. Din păcate ne vedem destul de rar, cam de două ori pe an, dar avem noroc cu toată tehnologia asta, telefoane, calculatoare, care ne ajută să păstrăm conexiunea mai puternică. Gândul că pentru el viața acolo, în Elveția, reprezintă un viitor mai bun și mai sigur, chiar dacă nu este deloc ușor, mă consolează.   

Prin prisma reușitei lui eu mă simt foarte fericită, că îl știu bine, și știu că sunt o mamă împlinită.  

Acasă, acum, sunt mult mai relaxată, nu mai am un așa volum mare de treburi casnice. Dintr-o dată, n-a mai fost nevoie să gătesc așa des, așa mult și variat. Cred că aveam tendința de „a ține copilul în puf”, străduindu-mă  să-i ofer cele mai bune condiții de trai.

Partea de concedii s-a modificat simțitor, după plecarea fiului meu, pentru că eu îmi făceam programul după cel al copilului. Acum sunt stăpână pe programul meu, aleg ce și cum doresc eu. Și la serviciu petrec mai mult timp, rămânând adesea peste program, fără să mă mai îngrijorez de situația de acasă. Soțul meu a ieșit la pensie de câțiva ani și mă răsfață, așteptându-mă, adesea, cu mâncarea caldă. Sunt foarte mulțumită de ritmul ce ne-a cuprind viața și de sensul în care trăim.   

6. Ce vă încarcă cu energie? Ce vă face cu adevărat fericită?

  Plecatul în weekend la munte a ajuns o îndeletnicire care mă relaxează foarte tare și mă umple, efectiv, de energie.  Împreună cu soțul meu am contruit o căsuță de vacanță, într-o zonă foarte frumoasă de la noi din județ, la vreo 40 de kilometri de aici. Dacă mă credeți, vinerea, cînd se apropie încheierea programului de lucru, numai la asta mă gândesc, la cum să ajung mai repede acolo. Locul este absolut mirific și totul este minunat în căsuța de lângă lac, înconjurată de pădure. Mă încântă să respir aerul curat și să privesc apa lacului, să ascult foșnetul frunzelor.    

    7. Care credeți că este rețeta armoniei între viața profesională și cea personală?

   Eu cred că astea țin de echilibru și organizare, dacă vorbim despre ingredientele armoniei.

   Dacă nu ai o fire organizată,  ca să poți să compartimentezi și să separi bine toate lucrurile,      nu ai cum să reușești niciodată, în niciun domeniu.

Nu spun că,  plecând de la serviciu reușesc mereu să-mi golesc mintea de toate cele rămase,   dar caut să găsesc cea mai bună metodă de a nu duce toate acestea acasă, și a-l împovăra pe soțul meu. Dacă nu poți face asta, iese vraiște și viața de familie și cea profesională.

8. În atâția ani frumoși de viață și profesie împlinită s-au strâns și regrete?

Am căutat să fiu mereu, în toate întâmplările vieții, cea mai bună variantă a ființei mele. Nu am niciun regret și nici nu știu dacă aș fi putut face ceva, altfel. 

Acum, nici nu mi-am pus problema așa, vreodată, să caut regrete.

Nu mi-a părut rău niciodată, de nimic din ceea ce am făcut. Nu cred în regrete, mai ales că nu sunt constructive. Sunt pe principiul “trecutul trebuie lăsat la locul lui “. Și știți cum e, chiar dacă au existat, poate, unele greșeli ale tinereții, privite acum, din perspectiva acestei decade a vieții, nu le mai consideri a fi greșeli, ele având o altă valoare de interpretare. Nu mi-am pus niciodată problema că-mi pare rău că am luat-o pe un drum sau altul, că am făcut așa sau altfel.  

Regret, totuși, ceva, că nu pot face mai multe călătorii și vizite fiului meu. Dar, poate, perioada de pensie, ce se apropie, va schimba, cumva, acest lucru.   

9. Daca vi s-ar putea indeplini 3 dorinte, care ar fi acestea?

Prima dorință ar fi cea legată de sănătate, să nu am probleme de sănătate, nici eu, nici cei dragi mie.

A doua dorință ar fi să pot ieși la pensie cu bine, așa cum mi-am propus și îmi doresc, iar a treia dorință ar fi legată de situația financiară, să am mai mulți bani care să îmi permită să călătoresc după pofta inimii și să mă ajute să văd locuri și lucruri minunate de pe acest pământ.

10. Există o unitatea de măsură pentru succes? Cum se masoară acesta, din perspectiva personală?

Din punctul meu de vedere, succesul poate fi definit și măsurat prin aprecierile și respectul colegilor și a colaboratorilor cu care lucrezi.  

Recunoașterea meritelor și performanțelor profesionale din partea șefilor, relația frumoasă construită în timp cu colegii, ar putea fi elemente cu care să măsurăm corect succesul.

Nu știu dacă vă puteți imagina ce sentiment puternic mă încearcă atunci când sunt sunată de către un utilizator care dorește să-mi mulțumească pentru sprijninul acordat, pentru felul în care am consimțit să-l ajut, într-un fel sau altul, sau mulțumirile colegilor, ce efect au asupra mea.

Așadar, în ceea ce mă privește, unitatea de măsură a succesului este aprecierea, cea sufletească mai mult decât cea financiară, sau a numirilor în funcții de conducere. Tot timpul am dat mâini de ajutoe și asta m-a făcut să mă simt foarte bine, împăcată cu mine.

11. Care este sentimentul ce vă insoțeste privind retrospectiv la anii de muncă?

Este un soi de nostalgie, de bucurie. Este un semntiment puternic de împlinire și pace, asta simt. Să știți că de multe ori povestesc cu colegii mai tineri, despre începuturile mele în meserie, și de fiecare dată, cu multă nostalgie, îmi amintesc de fiecare loc, și cum lucram și în ce birouri, și cum era pe teren. Și asta îmi aduce un sentiment cald și plăcut. Mă uit cu multă plăcere în urmă, la tot ceea ce m-a format ca om și profesionist, la tot ce m-a ajutat să-mi compun traiectoria profesională și simt multă bucurie, apreciere, echilibru și nostalgie.