Comunicat | Distribuție Energie Electrică Romania continuă parteneriatul cu unitățile de învățământ pentru susținerea învățământului dual, pentru anul școlar 2024-2025

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), cel mai mare operator național de distribuție a energiei electrice, continuă și anul acesta parteneriatul cu 10 unități de învățământ, pentru susținerea învățământului în sistem dual.

90 de elevi ai claselor a IX-a se alătură, în anul școlar 2024 -2025, celor 160 de elevi ai claselor a X-a și  a XI-a,  care vor continua  activitatea și  pregătirea pentru o viitoare carieră în domeniul energetic, cu profilurile: electrician exploatare rețele joasă tensiune;  electrician protecții prin relee, automatizări și măsurători în instalații energetice; electrician exploatare centrale, stații și rețele electrice; electrician aparate și echipamente electrice și energetice.

În cadrul parteneriatelor  existente  cu  Colegiul Tehnic Energetic Cluj-Napoca, Colegiul Tehnic “Traian Vuia” Oradea, Liceul Tehnologic Bistrița, Colegiul Tehnic Energetic “Remus Răduleț”  Brașov, Colegiul Tehnic ”Dorin Pavel”  Alba Iulia, Liceul Tehnologic ”Electromureș” Târgu Mureș,  Liceul Tehnologic Energetic “Elie  Radu” Ploiești, Liceul Tehnologic Energetic Câmpina, Liceul Tehnologic „Paul Dimo” Galați și Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Buzău,  DEER asigură celor 250 elevi o bursă lunară în valoare de 500 lei, la care se poate adăuga un premiu de stimulare a performanței de 200 de lei/lună. După obținerea calificării pentru meseria de electrician, absolvenții vor avea posibilitatea de a se angaja în cadrul Distribuție Energie Electrică Romania.
“Dorim să transmitem tuturor elevilor mult succes în noul an școlar, să fie serioși și determinați în deslușirea tainelor acestei frumoase și interesante meserii, cea de electrician și îi așteptăm cu drag să se alăture echipei de peste 6400 de specialiști”, au transmis reprezentanții DEER, prezenți la festivitatea de deschidere a noului an școlar.

Biroul de presă

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER)

PLATFORMĂ ON-LINE pentru racordare la rețea și obținere avize de amplasament:

ZONA TN (Cluj, Bihor, Maramureș, Satu-Mare, Bistrița-Năsăud, Sălaj)

ZONA TS (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu)

ZONA MN (Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea)