În luna Noiembrie 2021 a fost semnat Contractul de finanțare nr. 724 / 22.11.2021 a proiectului „IMPLEMENTAREA UNUI SISTEM DE DISTRIBUȚIE INTELIGENTĂ A ENERGIEI ELECTRICE ÎNTR-O ZONĂ OMOGENĂ DIN MUN. TÂRGU MUREȘ, JUD. MUREȘ, COD SMIS 2014+ 135151”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară 6 – Promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, Obiectivul specific 6.3 – Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuințelor.
Beneficiar: Distribuție Energie Electrică Romania S.A. – Unitatea Teritorială Transilvania SUD
Obiectivul general al proiectului a constat în implementarea unui sistem de măsurare inteligentă a energiei electrice pentru aproximativ 10.496 de consumatori preponderent casnici din Municipiul Târgu Mureș, județul Mureș, Regiunea de Dezvoltare Centru, în vederea reducerii consumului mediu de energie la nivelul locuințelor.
Obiectivele specifice ale proiectului:
Creșterea numărului de utilizatori conectați la rețele inteligente de energie prin montarea și conectarea la rețea a 10.496 contoare inteligente, creșterea calității serviciilor de distribuției a energiei, creșterea capacității de a asigura un management al activelor eficient prin implementarea unui „sistem avansat de management al activelor rețelei de distribuție – AMS”, reducerea consumului mediu anual de energie electrică pe locuință, implementarea unui serviciu de completare a datelor privind activele și verificarea acurateței acestora.
Rezultatele atinse ale proiectului:
Montarea și conectarea la rețea a 10.496 contoare inteligente, reabilitarea rețelei de joasă şi medie tensiune în zona omogenă, implementarea unui sistem avansat de management al activelor rețelei de distribuție – AMS, a unui sistem Head End System (HES), precum și implementarea unui serviciu de completare a datelor privind activele și verificarea acurateței acesteia (data cleansing).
Valoarea totală a proiectului a fost de 46.920.638,24 Lei, din care valoarea eligibilă a fost de 32.430.286,39 lei, iar valoarea ne-eligibilă a fost de 14.490.351,85 Lei (inclusiv TVA).
Perioada de implementare a Proiectului: 68 luni (29.03.2019 – 31.10.2024).
Durata de implementare a Proiectului: 22.11.2021 – 31.10.2024.
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională REACT-EU prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Date de contact:
Tel/Fax: 0264.205.069 / 0264.205.998