Spuneți-ne câteva cuvinte despre specialistul IULIANA ZDRAFCU

• Numele meu este IULIANA ZDRAFCU, inginer, Centrul de Măsură Târgoviște, în cadrul Sucursalei Târgoviște și Secretarul  Comisiei de Analiză Sustrageri din cadrul Sucursalei Târgoviște

     1. Ce v-a inspirat să deveniți inginer și să profesați în industria energetică? Care este motivația din spatele aceste alegeri?

De la terminarea școlii și până în anul 2006 am lucrat la Combinatul de Oțeluri Speciale, din Târgoviște. Începând cu perioada 2003-2004, o perioadă destul de tulbure, s-au inițiat disponibilizările și stăteam cu Sabia lui Damocles deasupra capului, mereu în tensiune, mereu cu gândul că de mâine nu voi mai avea de lucru.

În acest context, la insistențele soțului meu, m-am înscris la examenul pentru un post la Electrica (aceasta era denumirea companiei la acea vreme).

Din anul 2006 sunt angajată a companiei și pot spune că de atunci am cunoscut și am lucrat cu mulți oameni deosebiți. Au trecut, așadar, 18 ani, cei mai frumoși ani din viața mea, ani de formare și acumulare pentru mine, ca specialist și profesionist al domeniului.   

Am convingerea fermă că nu eu am ales această meserie și cumva, ea a făcut în așa fel încât să mă aleagă pe mine.

Am urmat și finalizat cursurile facultății de Electrotehnică, la vremea aceea și am primit repartiție (așa se proceda pe atunci, când încheiai studiile universitare) și în anul 2006 am venit în companie. Îmi amintesc cu mare plăcere și nostalgie de primul meu post, cel de Șef de formație la Pucioasa, ce mi se potrivea bine și îmi plăcea, ținând cont de felul meu riguros și analitic de a soluționa toate situațiile întâlnite. Motivația lăuntrică de a deveni un bun specialist a fost dublată de susținerea familiei, de echipa formată cu care am avut rezultate de excepție și cu care mai păstrez și astăzi relații frumoase, ne sunăm, chiar ne mai vedem cu unii dintre foștii colegi atunci când și cum putem.

Toți bărbații colegi din echipă se purtau frumos cu mine și mă ajutau să înțeleg mai bine tot ceea ce am de făcut, dar eu cred că ei se gândeau că fiind femeie, la început de drum în carieră, nu voi „face mulți purici” pe acolo.

Am încercat să-i înțeleg pe toți, am apreciat mereu ajutorul colegilor, ani buni am tot fost împreună pe teren, iar asta mi-a oferit șansa de a învăța mult și de a acumula experiență valoroasă, din punct de vedere profesional.  Erau situații, destul de dese, în care volumul de muncă era foarte mare, dar împreună, ca echipă funcționam foarte bine și ne sprijineam mereu, pentru rezultatele urmărite, iar satisfacția, la final, era foarte mare.  

2. Ce vă place cel mai mult în această meserie?

Cred că mi-a plăcut să am de-a face cu consumatorii, venind în sprijinul lor și ajutând în rezolvarea tuturor situațiilor întâlnite. Mă face să mă simt bine atunci când știu că am putut fi de folos, de ajutor. 

Îmi place să fac lucrurile temeinic și nu mă abat de la greutăți, le confrunt și le caut rezolvări astfel încât rezultatul final să fie satisfăcător pentru toți cei implicați. Apreciez provocările tehnice, rezolvarea problemelor complexe și contribuția mea la dezvoltarea și înbunătățirea rezultatelor obținute.

Mă simt bine să fac ceea ce fac și totul e făcut cu plăcere, cu dăruire, pentru că sunt conștiincioasă, analitică, riguroasă, pragmatică și încerc să fac lucrurile corect.

     3. Cum se încadrează sensibilitatea și fragilitatea unei femei în universul masculin, din branșa energeticii?

Cred că se încadrează perfect.

Toate aceste discuții despre femeile din universul bărbaților sunt doar prejudecăți și atât.

Nu mi-a fost niciodată greu ca femeie, în această lume a bărbaților. Nu  este deloc greu sau complicat să fii femeie într-o meserie ca aceasta, în care bărbații au un rol determinant.

În astfel de meserii, femeile aduc divesitate, abordări inovatoare și perspective unice, cu soluții creative la problemele de natură tehnică.

A fost important pentru mine, ca femeie, să mă simt bine într-un mediu de lucru plăcut, pentru a-mi putea valoriza contribuția de profesionist. Nu mi s-a părut niciodată un dezavantaj în a fi femeie, în această profesie.

În același timp, este important ca femeile să nu-și compromită autenticitatea să să-și păstreze propriile valori și perspective în cadrul organizației. Crearea unui echilibru între trăsăturile tradițional masculine și cele feminine poate aduce o contribuție valoroasă la echipă și la mediul de lucru.

4. Dacă ar fi să alegeți, în acest moment, oricare altă meserie, ce ați alege? Ați schimba ceva în parcursul dumneavoastră profesional?

Nu mi-a trecut vreodată prin minte să modific ceva la parcursul profesional. Nu m-a preocupat un astfel de aspect niciodată, nu a fost nevoie și nu am avut de ce să privesc la o astfel de perspectivă. Eu știu că fac lucrurile foarte bine, cel puțin mă străduiesc mereu să le fac așa. Este foarte posibil să fi fost o bună contabilă, dar sunt mulțumită cu ceea ce fac și cred că mi se potrivește mult mai bine.

Nu aș vrea să schimb ceva, nu aș schimba nimic, după toți acești ani frumoși și plini de realizări, în care m-am împlinit profesional. În colectivul din care am făcut parte am reușit, de-a lungul timpului, să formăm o adevărată echipă, cu care am împărțit toate bunele și relele.       

5. Vă rugăm să ne povestiți despre o experiență sau un proiect în care ați fost implicată și care v-a marcat pe parcursul profesional.

• Ce învățături ați deprins din această experiență?

Din nefericire, în meseria mea, au existat și momente neplăcute, chiar tragice, despre care mi-e foarte greu să vorbesc și aș prefera să nu fac lucrul acesta. Astfel de momente m-au

marcat și peste acestea am încercat să trec. Nu a fost deloc ușor, dar cu trecerea timpului, s-au estopmat toate acele amintiri.   

6. Cum este femeia Iuliana, mama, soția, bunica, in mediul ei personal?

Sunt o mamă împlinită și o bunică foarte fericită!

Simt că sunt împlinită, categoric da, cele două fiice ale mele, de 33 și 31 de ani, alături de nepoțelul meu, de 2 ani și 2 luni, formează universul meu complet, de împlinire și fericire totală.

Împlinirea poate veni și de la locul de muncă, atunci când lucrurile sunt bine și corect făcute,   ajungând la acea stare de mulțumire, dar familia determină,  în cel mai fericit mod,  starea de împlinire a unei femei, în care te simți completă. 

Atât în mediul profesional cât și în cel personal sunt un om implicat, dornică să facă mereu lucrurile în cel mai bun fel, dedicată, mă străduiesc să-mi iasă totul bine

7. Ce vă încarcă cu energie? Ce vă face cu adevărat fericită?

Timpul petrecut în familie, cu cei dragi, cu prietenii, asta-mi place și asta mă deconectează, mă face fericită. De când fetele “și-au luat zborul”  și sunt pe picioarele lor, având meserile lor și făcând ceea ce le place, simt că am reușit și am făcut ceva bine. Asta îmi conferă sentimentul de împlinire, de realizare. Mai mult timp pentru noi, familia, este ceea ce-mi doresc. În rest, sunt un om normal și simplu și nu fac nimic special. 

Am o grădină cu flori unde îmi place să stau și în care lucrez de zor, alături de soțul meu. În mod paradoxal, pe mine grădinăritul mă relaxează și chiar îmi place să am grijă de florile mele.

Mai avem o grădină cu zarzavaturi, care necesită mai multă muncă și în care soțul meu este cel  care muncește mai mult, recunosc acest lucru.  Îmi place mult să călătoresc, să mă plimb, da fapt, amândoi suntem dornici de ieșiri în natură și descoperirea unor locuri frumoase.  

În rest, să fiu împreună cu fiicele mele și cu nepoțelul meu, să ne bucurăm unii de ceilalți, asta este ceea ce mă face cu adevărat fericită și realmente mă încarcă cu multă energie.   

Cursul firesc al vieții noastre de familie ne-a adus, pe mine și pe soțul meu, în punctul în care nu ne mai strofocăm prea tare cu grijile casei, cu gătitul. N-aș zice că nu-mi mai place să gătesc, dar în zilele în care vin obosită acasă, sau, pur și simplu nu am dorința de a găti, el este înțelegător și găsim variante care să nu ne răpească prea mult timp.  

Sunt liniștită și împăcată cu mine atunci când, la finalul zilei, constat că lucrurile și întâmplările trăite m-au determinat să realizez că tot ceea ce contează este să fii mulțumit cu tine, liniștit și în acord perfect cu fiecare acțiune întreprinsă, cu fiecare vorbă spusă și cu fiecare gest făcut.

  8. Care credeți că este rețeta armoniei între viața profesională și cea personală?

Am avut parte de multe provocări, mai ales în viața profesională, de cele mai multe ori deloc ușoare, dar cu perseverență și tact le-am acceptat cu demnitate, și le-am confruntat cu stoicism. Cred că nu există o rețetă anume, depinde de fiecare dintre noi cum abordăm situațiile, cum reușim să facem bine ceea ce facem și să înțelem sensul deplin al tuturor lucrurilor.   

Atunci când plecăm de la serviciu, să lăsăm toate îngrijorările și neîmplinirile adunate acolo, să mergem acasă cu gândul la ceea ce avem de făcut, la ce urmează.

Îmi amintesc de o întâmplare în urma căreia am decis să schimb radical felul în care aduceam cu mine grijile de la muncă, în mijlocul familiei. Când erau felele încă mici, într-una din zile, când m-am reîntors de la serviciu,  bombănem și transmiteam o stare de nemulțumire și iritare, iar fiica mea cea mare mi-a spus “– Auzi, dar tu, până la urmă, de ce ești supărată?”. Atunci am realizat că nu era corect față de ele să vin acasă cu cele adunate de pe la serviciu și să-i fac părtași pe ai mei la toate acestea. 

Cred că este foarte important să delimităm cât mai bine aceste două universuri, cel personal de cel profesional. 

9. Aveți regrete? Legate de ce aspect al existenței?

Cred că acest cuvânt regret este un cuvânt prea mare, prea puternic, pentru mine, așa că voi spune doar că, în diferite momente ale vieții, în plan profesional, mi-ar fi plăcut să fac lucrurile altfel, diferit de cum s-au întâmplat, astfel că am adunat ceva păreri de rău. Am fost prea exigentă cu cei din jur, poate și n-am fost suficient de exigentă cu mine. La acestă concluzie am ajuns privind retrospectiv lucrurile.

10. Daca vi s-ar putea indeplini 3 dorinte, care ar fi acestea?

3 dorințe ar fi prea mult!

Mi-e de ajuns una singură, cu care m-aș mulțumi, cea legată de sănătate pentru toți cei dragi mie. Chiar dacă sună și pare prea obișnuit, asta este ce-mi doresc eu, sănătate, atât mie cât și celor apropiați, de 3 ori.    

11. Care este unitatea de măsură a succesului? Cum se masoară acesta, din perspectiva personală?

Respectul colegilor, relația bună construită cu cei din jur, în toți anii de activitate, recunoașterea meritelor și performanțelor profesionale din partea șefilor, pot fi elemente ale măsurării succesului, dacă este nevoie să-l măsurăm cumva.

Pentru mine succesul s-a mai măsurat, adesea, în mii de griji făcute, în rezultatele foarte bune și încurajatoare din analizele realizate, în aprecierile de tot felul primite atunci când a fost necesar.

12. Care este sentimentul ce vă insoțeste privind retrospectiv la anii de muncă?

Am ajuns să înțeleg, în timp, că dacă te străduiești suficient, să faci lucrurile corect și cât mai bine, ajunge să te împresoare un sentiment de liniște și o stare de satisfacție.

Sunt mulțumită și mă simt împlinită, iar asta este tot ceea ce contează, acum, pentru mine.